Vizma

Există o ordine în decădere. Este o ordine mai profundă și, prin urmare, mai inexorabilă decât încercările slabe ale omului de a aduce ordinea în lume. Declinul locurilor este o ordine naturală care dezvăluie inutilitatea omului în încercarea lui de a transforma mediul după chipul şi nevoile sale. Declinul, de fapt, este o reamintire a mortalității omului, propria camée, o mică amprentă a trecerii prin timp.

Vizma este un sat fantomă. Prima mențiune documentară datează din 1440, cu numele Wyzma. A cunoscut un puternic declin în a doua parte a secolului XX, iar astăzi mai are doar câţiva locuitori…crescători de ovine, apicultori. Satul are şi o biserică. Mai poartă urmele a ceea ce a fost cândva o comunitate. De la părintele din Secaş am aflat că biserica nu mai figureză nici în catastifele bisericeşti.

Am întâlnit şi un domn care stătea în prispa casei părinteşti. Locuieşte în oraş, însă din când în când poposeşte şi acasă. Ne-a invitat înăuntru, ne-a arătat casa, ne-a pus la masă şi ne-a povestit câte ceva din istoria locului. Părintele lui a fost preot în sat şi a pus temelia bisericii din Vizma. O privea cu nostalgie…

În biserică te cuprinde timpul, sau timpurile…Stau aşezate lucruri şi obiecte, de parcă cineva le-a aranjat cu câteva minute înainte. Ele însă au încremenit în timp. Căteva trepte mai sus, găsim casa păsărilor şi vegetaţia care a pătruns prin geamuri sparte, semn că omul nu mai e prin preajmă de multă vreme…

Tur virtual

ALTE POVESTIRI

error: Content is protected !!