Castelele de apă din Timişoara

Castelele de apă din Timişoara

În trecut, aprovizionarea cu apă potabilă a urbei a reprezentat mereu o problemă. Se realiza din fântâni şi puţuri săpate la mari adâncimi. Este consemnată folosirea unor filtre încă de la 1600. Călătorul turc Evlia Celebi descria, în anii 1660, că Timişul (era vorba, de fapt, despre Bega, ale cărei braţe se amestecau pe atunci cu cele ale Timişului) curgea în două locuri din cetate prin filtre şi că de acolo îşi luau timişorenii necesarul de apă.
În 1732, pe o insulă a Begăi din apropierea cetăţii, este construită o maşină hidraulică prin care apa pompată din râu trecea printr-un filtru pe bază de rumeguş din lemn. Apoi, apa filtrată se acumula într-un sistem format din câte două conducte de lemn, care aprovizionau cetatea. În 1774, pe locul maşinii hidraulice este construit un turn de apă (care apare şi pe stema actuală a oraşului), dar este distrus în timpul asediului din 1849. Timp de câteva decenii, alimentarea cu apă continuă să se facă din fântâni.
La începutul secolului al XX-lea, apare ideea realizării unui sistem modern de aprovizionare cu apă şi este pusă în funcţiune prima uzină de apă a oraşului, în data de 1 iunie 1914. Tot în anul 1914 este înfiinţată şi Întreprinderea de apă-canal a oraşului Timişoara (ACOT), reprezentând prima formă de organizare a serviciilor publice din ţară.
Stan Vidrighin, primul director al întreprinderii, coordona pe atunci 21 de angajaţi. Pentru a compensa consumul maxim zilnic, sunt contruite şi două castele de apă la capetele de reţea. Astfel, între 1912 şi 1914, apar turnurile de apă din cartierele Fabric şi Iosefin, cu o înălţime de 52 m fiecare. Castelele erau supravegheate permanent de angajaţi care aveau locuinţa chiar în incinta acestora.
Cele două rezervoare turn din Fabric şi din Iosefin erau în permanenţă umplute, având rolul de a menţine presiunea egală şi de a aproviziona cu apă casele timp de 3‑4 ore în caz de nevoie, când fântânile nu funcţionau.
Turnul de apă din Fabric a fost proiectat cu un rezervor de 500 mc de apă. În schimb, cel din Iosefin avea două rezervoare: unul superior, cu o capacitate de 500 mc, pentru înmagazinarea apei potabile din subteran, şi altul inferior, de 250 de mc, care înmagazina apă din Bega, folosită în scop industrial.
Referitor la arhitectura castelelor de apă, în acelaşi contract de execuţie se menţionează ca „Balustradele scărilor şi galeriilor să fie din fier forjat, elegant executate şi prevăzute cu mânere din lemn de esenţă tare. Realizarea exterioară a turnului să fie simplă dar de bun gust. Efectul estetic să fie obţinut mai degrabă prin alegerea artistică a proporţiilor şi prin soliditatea execuţiei, decât prin excesul decorativ al secţiunilor. Toate lucrările să fie executate din cele mai bune materiale, execuţia să fie solidă şi de primă calitate doar acestea putând să fie recepţionate.”
Astăzi, cele două turnuri de apă din Timişoara, adevărate bijuterii arhitecturale, sunt dezafectate. De asemenea, ele au fost declarate monumente istorice şi administraţia locală încearcă reabilitarea lor.

Castelul de apă din depoul CFR Timişoara

Poveste acestui castel de apă începe în perioada când Banatul era o provincie a Imperiului Austro-Ungar. Liniile de cale ferată de pe actualul teritoriu al Regionalei Timişoara erau sub administraţia M.A.V (Magyar Államvasutak, Căile ferate de stat din Ungaria). În anul 1846 se începe construcţia primului drum de fier din Banat, de la Oraviţa la Baziaş, iar în anul 1857 se construieşte depoul. Abia în 1905 se construieşte estacada şi piaţa de combustibil şi acest castel de apă cu o capacitate de 500mc.
Căile ferate de stat din Ungaria (MÁV) au invitat biroul inginerului Zielinski să participe la o licitaţie în care să prezinte un plan pentru un turn de beton armat cu o capacitate de 500 mc. Au fost pregătite trei proiecte. Două dintre ele au fost doar parțial elaborate, iar cel de-al treilea nu avea un arbore central, turnul fiind aparent susținut de cei opt piloni care sunt fixați decorativ la mijlocul înălțimii lor. Toate planurile aveau în comun rezervorul de apă împărțit în două compartimente cu o capacitate de 250 mc fiecare, acoperiș în formă de octogon, cu luminatoare, nivelul parterului închis, cu balustradă din beton armat.
Varianta finală construită are o înălţime de 28,6 m, iar lungimea stâlpilor fără brațe este de 9 m. Turnul a fost construit de H. Freund și Sons, contractorii care au construit şi turnul din Szeged.
Scopul acestui turn a fost alimentarea cu apă a locomotivelor cu aburi. Prezența sa a fost crucială în timpul celui de-al doilea război mondial, când mii de trenuri care furnizau arme și soldați trebuiau să ajungă la timp pe front. Datorită importanței sale strategice, turnul a fost puternic apărat. Nivelul inferior a fost de asemenea folosit ca buncăr în timpul bombardamentelor.
O sută de ani mai târziu, îi regăsim prezenţa şi îl putem admira de pe pasarela Blaşcovici. În prezent, apa din turn este utilizată pentru răcirea echipamentelor și pentru protecția împotriva incendiilor.

Tur Virtual

Turul virtual se poate vizualiza pe PC sau pe orice dispozitiv mobil.

Turul virtual conţine mai multe imagini panoramice 360. Pentru vizualizarea pe PC: trecerea dintr-o imagine panoramică în alta se face apăsând pictograma portal ce se găseşte pe fiecare imagine. Pentru a vizualiza turul cu ajutorul ochelarilor VR şi a telefonului mobil, este ideal să-l accesaţi urmând linkul ACESTA.

* Surse fotografii istorice

** Bibliografie

  • Ing. Valentin Ivănescu, Despre trenurile Timişorii

*** Surse

ALTE POVESTIRI

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu Adresa de email nu va fi publicată

error: Content is protected !!